350 de voluntari construiesc în cinci zile şase case la Berceni în cadrul Hope Build 2026
În perioada 12–16 octombrie, 350 de voluntari din România şi din străinătate participă la Hope Build 2026 la Berceni, unde ridică în cinci zile şase locuinţe pe un teren pus la dispoziţie de Primăria Berceni. Casele, realizate de Habitat for Humanity România, vor avea unul sau două dormitoare; familiile partenere contribuie şi ele cu sute de ore de muncă, iar ceremonia simbolică de înmânare a cheilor este programată vineri.