Posibilă dronă prăbușită la Tulcea: MApN confirmă impactul lângă Plauru și Ceatalchioi
Ministerul Apărării Naţionale a anunțat vineri dimineaţă prăbuşirea unei posibile drone în apropierea localităților Plauru și Ceatalchioi, judeţul Tulcea; la impact a izbucnit un incendiu, fără victime sau pagube materiale. Echipe specializate efectuează cercetări la faţa locului, iar primarul din Ceatalchioi, Tudor Cernega, spune că obiectul a căzut „în spatele caselor” la aproximativ 1,5 km de locuinţe. MApN afirmă că sistemele radar nu au înregistrat pătrunderi neautorizate în noaptea precedentă.