Spectacol de muzică populară „Tradiții muntenești” vineri în Piața Vasile Milea din Pitești
Vineri, 2 octombrie, de la ora 17:00, în Piața „Vasile Milea” din Pitești are loc spectacolul „Tradiții muntenești”, parte din Festivalul „Toamna piteșteană”. Evenimentul, organizat de Primăria Municipiului Pitești prin Consiliul Local și Centrul Cultural Pitești, este coordonat de profesorul de canto popular Valentin Grigorescu și reunește mai mulți interpreți de muzică populară.