Slatina va avea un nou parc de retail pe terenul fostului pavilion TCH
Municipiul Slatina va primi al treilea parc de retail pe strada Tudor Vladimirescu nr. 153, pe un teren de peste 16.000 m² unde se află fostul pavilion TCH. Proiectul prevede două clădiri P+1 pentru supermarket Penny și o galerie comercială, plus o clădire pentru restaurant tip drive-thru și o parcare pentru clienți; construcțiile vor înlocui patru corpuri existente ce vor fi demolate.