Adolescent de 16 ani rănit grav după ce și-a prins mâna într-o balotieră, transportat cu elicopterul la Târgu Mureș
Un adolescent de 16 ani a suferit răni grave după ce și-a prins mâna într-o balotieră în localitatea Șaroș pe Târnave. La fața locului au intervenit echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu și ISU Sibiu; medicul a solicitat apoi un elicopter care l-a transportat pe pacient la spitalul din Târgu Mureș. Polițiștii din Dumbrăveni și cei ai IPJ Sibiu anchetează împrejurările producerii incidentului.