Comisia Europeană trimite României aviz motivat privind siguranța offshore în Marea Neagră
Comisia Europeană a transmis joi României (și Poloniei) avize motivate pentru neîndeplinirea integrală a obligațiilor din Directiva 2013/30/UE privind siguranța operațiunilor offshore de petrol și gaze. Statele au două luni să răspundă și să remedieze deficiențele, altfel Executivul UE poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Măsura vizează proiecte din Marea Neagră, inclusiv Istria, Midia Gas Development și Neptun Deep.